10 motive pentru care ne e frică la dentist

Cuprins

Cei mai mulți dintre oameni urăsc să meargă la stomatolog. Până și psihologii afirmă faptul că este o cauza de teamă majoră întâlnită la persoanele adulte anxioase.

Dacă ar fi să ne gândim puțin, trebuie să remarcăm faptul că oamenii nu se tem neapărat de medicii stomatologi, ci mai degrabă de ceea ce implică profesia acestora, de instrumentarul pe care ei îl folosesc.

Așa-i că atunci când ne gândim la un cabinet stomatologic nu ne apare în minte imaginea dentistului, ci mai degrabă a fotoliului dentar și a tot ce semnifică acesta: durere, ace înfricoșătoare, mirosuri neplăcute, zgomote puternice?

Asta în condițiile în care medicina medicină dentară a progresat foarte mult în ultima vreme și prin urmare oamenii nu ar trebui să mai se gândească cu groază la consultul dentar.

S-au făcut în întreaga lume diverse clasamente cu privire la motivele pentru care oamenii se tem să meargă la stomatolog și ce anume vine la pachet în viziunea lor.

Iată care sunt primele cauze de teamă ale pacienților extrase dintr-o listă destul de extinsă:

Durerea

dentist în copilărie pacienții au avut experiențe neplăcute (dureroase) atunci când au mers la dentist

Cel mai frecvent motiv pentru care oamenii se gândesc cu teamă la stomatolog este faptul că prin procedurile pe care acesta le efectuează vor avea parte de dureri teribile.

De cele mai multe ori această prejudecată are totuși un grăunte de adevăr. Mai ales dacă în copilărie pacienții au avut experiențe neplăcute (dureroase) atunci când au mers la dentist.

Adevărul este că în 2020 mersul la stomatolog nu mai genereaza un disconfort așa de mare.

Tehnicile dentare s-au perfecționat foarte mult, iar neplăcerile pe care un pacient le suportă atunci când stă pe scaunul dentistului nu se compară cu durerea de dinți avută înainte de a decide să meargă la medicul stomatolog. Asta pentru că ele sunt de scurtă durată, după aceea durerile dentare rămânând simple amintiri și lucrurile reintră în normal.

Categoric, nimeni nu poate să nege faptul că dinții reprezintă o zonă sensibilă vulnerabilă a corpului unei persoane, iar faptul că se acționează la nivelul capului, foarte aproape de creier, este lucrul care îi sperie pe mulți cel mai tare.

În prezent controlul durerii este extrem de important pentru specialiștii în medicină, iar acesta se poate realiza foarte bine de către stomatologii pricepuți. În cazuri mai grave se poate merge chiar la psiholog pentru a scăpa de această adevărată fobie sau se pot face cursuri speciale pentru autocontrol. Inclusiv prin hipnoza se poate ține în frâu această frică de durere, deci soluții există.

Anxietatea

Prin anxietate înțelegem acel sentiment de teamă de ceea ce se poate întâmpla în viitor: în cazul de față în timpul și după vizita la dentist.

Chiar dacă nu există o durere prezentă, fie și doar amenințarea unei dureri viitoare poate declanșa frica și conduce la anxietate, ceea ce blochează o persoană să meargă până și în scop preventiv la dentist, deoarece aceasta are în minte din start faptul că va fi o experiență proastă care se va lăsa cu multă durere.

Dacă mai adăugăm și știrile îngrijorătoare despre ceea ce se poate întâmpla atunci când te afli pe scaunul dentistului, inclusiv cu privire la sedare, lucrurile devin și mai grave din punctul de vedere al pacientului.

Unii oameni ajung să se teamă chiar mai mult de anesteziere decât de tratamentul în sine, deși sunt conștienți că în cazul anumitor proceduri nu este posibil ca acestea să se realizeze în condiții optime dacă pacientul nu este este sedat.

Dacă se merge la o clinică stomatologică unde se găsesc profesioniști adevărați și se respectă toate normele și procedurile în materie de anesteziere, nu este nicio primejdie, cu atât mai mult cu cât pacientul de regulă este treaz, cooperant, nu se recurge la efectuarea unei anestezii generale.

În definitiv medicul stomatolog face totul pentru ca pacientul să se simtă confortabil, să fie mai puțin anxios, cu atât mai mult cu cât în acest mod tratamentul va putea fi corect efectuat, iar perioada de vindecare ulterioară va fi mai scurtă.

Freza dentară

Nu prea există persoană care atunci când aude zgomotul fioros al unei freze dentare să nu simtă fiori reci pe șira spinării. Ea este privită ca o armă distrugătoare datorită vibrațiilor. Intensitatea zgomotului pe care îl face devine un punct important în generarea fricii de dentist.

E suficient ca o persoană anxioasa să audă sunetul frezei dentare ca să fie coplesita de frică.

Explicația pentru care pacienții se tem atât de mult de frezele dentare este faptul că, deoarece acestea sunt utilizate în interiorul cavității bucale și sunetele sunt mult amplificate de sinusurie maxilare ca niste cavitati de rezonanta ale capului. Această realitate obiectivă determină ca lucrurile să pară mai fioroase decât sunt.

Din fericire, în prezent există soluții pentru a se reduce la minim zgomotul frezei, inclusiv faptul că ea este oprită imediat ce nu mai este folosită. Se folosește chiar și un fundal muzical, televizor, casti de realitate virtuala și alte tipuri de generare a unui mediu mai confortabil pentru pacient, pentru ca acest aparat de lucru pentru stomatolog, freza dentară, să nu mai fie privit de către pacient ca un instrument de tortură în adevăratul sens al cuvântului.

Caracterul invaziv al stomatologiei

Vrem-nu vrem, atunci când vorbim de această ramură a medicinii – stomatologia, trebuie ca  acceptăm faptul că procedurile se realizează în interiorul cavității bucale și se acționează direct asupra danturii, lucru pe care extrem de multe persoane îl resimt drept o invadare a spațiului personal.

Dar dacă medicii sunt empatici, dacă lucrează atent, blând și respectuos, acest aspect obiectiv este redus la minim în cazul majorității tratamentelor dentare.

Mirosul din cabinetul dentar

Deși există și mirosul de spital, sub nicio formă acesta nu se compară cu mirosul tipic de ulei de cuisoare de la dentist.  Acesta pune in stare de alerta persoanele anxioase și le declanșează o stare de stres maxim.

Nu prea există om care să iubească mirosul de eugenol antiseptic al cabinetelor stomatologice, de aceea în prezent multe clinici de specialitate încearcă să îl mascheze prin utilizarea de diverse uleiuri esențiale, de pildă prin folosirea celui de mentă sau portocale. Pentru celelalte simțuri se folosesc soluții de tipul decorării deosebite a cabinetului și a spațiului de așteptare care să atragă vizual, printr-un mediul sonor plăcut, relaxant etc.

Prețul serviciilor stomatologice

De multe ori, prețul este și el o cauză de abandon aflată aproape la egalitate cu durerea, pentru care oamenii nu merg decât de nevoie la dentist.

Se știe că serviciile stomatologice sunt scumpe. Tocmai de aceea ar fi bine ca să se meargă preventiv la controale periodice, pentru ca să se plătească cât mai puțin pe tratamente costisitoare care vor trebui să fie făcute obligatoriu dacă apar probleme dentare grave.

Serviciile de slabă calitate stomatologice

În România există în prezent o mulțime de cabinete dentare, fiecare dintre ele promițând cele mai bune servicii. Adevărul este însă că de-abia atunci când apelează la un anumit dentist, o persoană va descoperi dacă reclama este doar de fațadă sau dacă într-adevăr serviciile sunt de foarte bună calitate.

Trebuie spus că serviciile oferite de o echipa stomatologică bună rezidă atât în profesionalismul medicilor, dar și al calității materialelor folosite, al modului empatic în care se poartă cu pacienții, serviciilor conexe oferite și acest lucru se reflectă, de ce să nu recunoaștem, inclusiv pe raportul calitate/preț.

Experiențele proaste din copilărie

dentist experiențele proaste din copilărie

Dacă în copilărie un om a avut experiențe chinuitoare la dentist, acestea s-au întipărit în memoria lor și s-au transformat în temeri care se manifestă cu putere la vârsta adultă.

De multe ori acestea se transformă în coșmaruri și cauze de anxietate. O soluție ar fi sedarea generală, dacă pacientul acceptă acest lucru. Totuși, dacă se alege cu grijă medicul dentist, iar acesta are un comportament empatic față de pacienți, el poate să îi recâștige încrederea și să îi elimine teama. Hipnoza face parte dintre soluțiile rapide de a elimina aceste temeri.

De subliniat este că teama de a merge la stomatolog se numește dentofobie sau stomatofobie și cel puțin 10% dintre oamenii din întreaga lume suferă de ea.

Există chiar o glumă care spune că majoritatea oamenilor se tem cel mai mult de două lucruri în viață: de întuneric și de stomatolog. 

Cavitatea bucală este o parte foarte sensibilă a corpului omenesc, așa încât orice manipulare invazivă dă persoanei o senzație brusc neplăcută. Mulți oameni chiar consideră că extracția unui dinte este asemănătoare cu amputarea unui deget. 

Teama  de a fi certați

Aceia care nu au dantura foarte curată, sănătoasă atât cât ar trebui sau și-ar dori, simt multă jenă și evită să meargă la stomatolog.

Uneori rușinea este atât de puternică încât nu pot deschide gura la dentist, chiar dacă ajung într-un final acolo. Se tem că medicul se va gândi rău la ei și o să-i condamne.

Trebuie subliniat cu tărie faptul că medicii stomatologi nu sunt surprinși și nici sunt dezgustați. Face parte din meserie.

Teama de extrageri dentare inutile

teama de extrageri dentare inutile

Unele persoane se tem să meargă la stomatolog deoarece cred nejustificat faptul că în cazul în care au și o simplă carie medicul dentist va proceda pentru comoditate direct la extracția dintelui în cauză, iar el va rămâne știrb.

Totuși, dacă evită ca să meargă la medic lucrurile categoric se vor agrava cu timpul, ceea ce va face ca în final chiar să se ajungă la extracție. Cu cât o persoană nu tratează un dinte deteriorat, cu atât este mai puțin probabil este ca el să se recupereze cu succes, deoarece dintele este un organ care nu se reface. Dacă smalțul este deja afectat de carii nu își va mai recăpăta integritatea anterioară, tot ce se poate face este să se pună o plombă. Dacă infecția ajunge la rădăcină, atunci aceasta va deveni mai slabă, țesuturile din jurul dintelui se inflamează, țesutul osos se va retrage, iar persoana va fi internată cu o infecție gravă.

Așadar, întotdeauna este mai bine să mergi la stomatolog din timp decât să ajungi la spital cu diverse probleme extraordinar de grave.

Daca ti-a placut acest articol si mai ai intrebari la care doresti raspunsuri contacteaza specialistii Clinicii EXCEDENT la nr. de tel:

0744537377

Articole asemănătoare