Frenectomia Laser

FRENECTOMIA LASER

Laserul Epic X este o tehnologie de avangarda pentru orice parinte care isi doreste sa aiba parte de „high tech dentistry” cand vine vorba de propriul copil.

Frenectomia laser

Frenectomia cu laser este o interventie din ce in ce mai des solicitata de medicii pediatri, logopezi si ortodonti, deoarece frenul lingual si labial, cand sunt inserate necorespunzator, produc numeroase disfunctii copilului si-i afecteaza cresterea si dezvoltarea psiho-somatica.

Frenectomia laser pentru copii este un subiect foarte sensibil și delicat pentru părinți. Fiecare părinte are o părere diferită despre această intervenție, dar toți sunt de acord că trebuie efectuată pentru sanatatea copilul.

Evident, toți ne dorim ce este mai bun pentru copilul nostru, iar când vine vorba de diverse intervenții medicale vrem ca totul să iasă perfect. Sănătatea nu are preț. Dar, frenectomia nu ține neapărat și de sănătate. Urmează să ai un copil și auzi din ce în ce mai des acest termen? Nu știi ce înseamnă sau la ce se referă?

 

Ce este frenectomia?

Frenectomia se referă la procedura chirurgicală prin care se îndepărtează frenul sau se modifică poziția sa.

 

Ce este frenul?

Frenul este un țesut moale cu rol restrictiv în ceea ce privește mișcările făcute de organele mobile ale corpului uman, spre exemplu limba sau buza. Frenul se mai numește și ața de sub limbă.

 

Tipuri de fren

Există 2 tipuri de fren:

  • Lingual (poziționat sub limbă): leaga limba de osul mandibular;
  • Labial (aflat sub buză): leaga mijlocul buzei de osul maxilar

Fiind un subiect care se discută din ce în ce mai mult în grupurile de părinți, au început să apară și alte clasificări ale frenului lingual:

  • Fren lingual anterior – este scurt si tine varful limbii anterior limitind miscarile limbii;
  • Fren lingual posterior – este mai lung si permite o pozitie mai posterioara a varfului limbii si implicit miscari mai ample ale acesteia

Aceste clasificări sunt realizate pentru a înțelege mai bine locul frenului în gurița copilului și pentru a putea determina probleme care apar ulterior.

1.Frenul anterior

Frenul anterior uneste planseul cavității bucale de limbă. În unele cazuri, lucrurile se pot complica. Spre exemplu, limba poate fi legată cu ajutorul frenului până la vârful ei (uneori fiind implicat și vârful). Din cauza acestor complicații pot apărea:

  • Imposibilitatea alaptarii corecte la sugari. Atunci când copilașul nu-și poate folosi mobilitatea limbii la maxim, nu se poate atașa corect la sân si nu se poate hrani corect si suficient. Plansul si agitatia dispar in cateva minute dupa frenectomie.
  • Probleme cu articulația corectă a cuvintelor;
  • Probleme legate de masticație;
  • Eruptia dintilor in pozitii anormale;

2.Frenul posterior

Din moment ce se află în partea dorsală a limbii și se diagnostichează mai greu, complicațiile frenului posterior se dezvoltă mai târziu:

  • Probleme în procesul alăptării – nu poate să se atașeze la sân și nu mănâncă destul;
  • deformarea totală a fizionomiei copilului – acest lucru se întâmplă din cauză că frenul posterior este mult mai gros. Cu ajutorul limbii, trage toate structurile feței ajungându-se la deformarea fizionomiei copilașului.
  • Imposibilitatea adaptarii cu protezele dentare la adulti.

Când se realizează frenectomia?

Se poate realiza în orice moment al vieții dar se recomandă ca intervențiile (fie cea clasică, fie cea cu laser) să fie realizate cât mai devreme.

Când copilașul este încă mic, vindecarea este mult mai rapidă, iar intervenția mai ușor de suportat.

Este foarte bună pentru copilul tău dacă vrei să nu îi afecteze calitatea vieții.

În cazul în care este realizată mai târziu, cavitatea orală poate suferi modificări.

Spre exemplu, există posibilitatea apariției strungăreței (spațiu mare între dinți, mai ales între incisivii maxilarului superior).

În orice caz, vârsta ideală pentru sectionarea frenului este in primele saptamani de viata sau la 2-3 ani.

Pe parcursul vieții, dimensiunea și poziția frenului rămân de obicei neschimbate.

Cu toate acestea, uneori se poate ingrosa în timp și poate produce schimbări in structurile feței.

Tipuri de frenectomie

Există 2 tipuri de intervenții pentru înlăturarea frenului:

Intervenția chirurgicală clasică (cu bisturiu sau foarfecă) este aleasă mai rar de către părinți. Totuși, încă se mai recurge la acest tip de operație in provincie, deoarece nu e la fel de costisitoare precum frenectomia cu laser.

Intervenția cu laser este recomandată de toți medicii pentru că nu este dureroasă si nu sangereaza. Operația se efectuează rapid, fiind lipsită de riscuri de infecție. Nu necesită analgezice și nici anestezie generală, ci doar locală, la varste mai mari. La sugari se face fara anestezie, deoarece sugarul nu simte durerea. Pe lângă toate aceste beneficii, copilul nu are de ce să se teamă pentru că nu mai vede un instrument medical clasic precum bisturiul/ foarfeca.

Cand e necesara frenectomia?

Frenectomia este necesara cand parintele sau medicul observa unul din urmatoarele simptome:

  • dificultati de alimentatie datorita mobilitatii reduse a limbii : copilul inghite nemestecat , durata mesei este foarte mare, copilul refuza alimentele mai solide.
  • dificultati de vorbire:  dislexie, pronuntia anumitor consoane este dificila ( d,t,l,r,s,p)
  • dificultati de eruptie dentara: frenul labial superior poate intarzia pana la 6 luni eruptia incisivilor superiori si poate determina atat aparitia unei diasteme inestetice cat si scurtarea buzei superioare.
  • retractii gingivale: la adolescenti si adulti, frenectomia bridelor laterale opreste retractia gingivala si favorizeza revenirea gingiei la nivelul coletului dentar.

 

De ce sa faci frenectomia cu laser?

  • pentru ca vindecarea e mai rapida si mai buna decat in frenectomia prin incizie clasica.
  • pentru ca se face fara bisturiu si fara sutura, doar cu 3 -4 picaturi de anestezic.
  • pentru ca e mai rapida si mai usor de suportat.
  • pentru ca marginile nu se reataseaza si nu exista recidiva.
  • pentru ca vorbirea si estetica se imbunatatesc imediat si vizibil.
  • pentru ca opreste retractia gingivala fara cicatrici.

 

Ce alte interventii cu laser sunt indicate la copii?

 

In Clinica Excedent indicam interventiile cu laser la copii si in urmatoarele situatii:

  • inainte de prepararea cavitatilor: reduce durerea in stomatologia pediatrica, creste capacitatea de cooperare a copilului prin efect analgezic direct asupra terminatiilor nervoase.
  • pulpotomii la dintii temporari, fara vibratii si fara durere.

 

Interventia cu laser la copii este dureroasa?

Interventiile cu laser sunt in general nedureroase.

La copiii anxiosi pot fi efectuate, in functie de varsta si afectiunea de tratat, cu anestezie locala topica (gel) sau injectabila sau cu inhalosedare.

Procedurile intervențiilor

Teoretic, procedura de tăiere a frenului pentru un nou-născut folosind metoda clasică (bisturiu/foarfecă) este lipsită de durere.

Un nou-născut nu are multe vase de sânge și nici nu există terminații nervoase.

Pentru a-i opri sângerarea, bebelușului trebuie să i se administreze o sticlă de lapte.

Așadar, această intervenție se poate realiza chiar la naștere fără anestezie.

Acest lucru se întâmplă foarte rar deoarece copilul trebuie consultat înainte de un medic specialist.

Nu este recomandat să se intervină încă de la naștere, in maternitate, ci doar in clinici specializate.

Astfel, cea mai indicată procedură este cea cu laser. Rapidă și eficientă, fără bătăi de cap și fără sânge.

Practic, laserul va fi manevrat de către medicul stomatolog specializat.

Față de intervenția clasică, aceasta este foarte precisă.

 

Efecte pozitive ale frenectomiei

 

Frenectomia linguală are următoarele avantaje:

  • copilul va beneficia de o nutriție corectă – dispare complet problema hrănirii și, astfel, copilul se va hrăni corect, suficient si se va linisti.
  • copilul se va bucura de o viață socială activă – dispar defectele de pronunție la varsta de 2-3 ani cand are loc integrarea in societate ( la gradinita).

 

Efectele intervenției de frenectomie labială sunt:

  • eliminarea strungăreței;
  • refacerea completă a masticației;
  • îndepărtarea disconfortului oral si estetic.

Cum știi că bebelușul are frenul legat (simptomele copilului și ale mamei)?

În general, îți poți da seama dacă bebelușul are frenul legat ținând cont de următoarele simptome:

  • are dificultăți la înghițire;
  • nu poate ține biberonul sau suzeta în guriță;
  • nu crește în greutate;
  • se atașează cu greu la sân;
  • atunci când îl alăptezi, pierde sânul ușor, iar timpul de alăptare este foarte mare;
  • atunci când îi dau dințișorii, te mușcă pentru a se atașa mai bine la sân.

Pe de altă parte, simptomele mamei sunt:

  • dureri cronice;
  • mameloane cu răni;
  • oboseală, deoarece copilașul nu se poate hrăni corect pe timp de zi, compensând în timpul nopții;
  • în momentul alăptării, mama are dureri mari.

Ține cont de simptomele de mai sus și consultă imediat un specialist dacă:

  • copilul de 2-3 ani se plânge de probleme precum mișcarea limbii, probleme la înghițire sau vorbire;
  • bebelușul tău prezintă colici și creștere lentă în greutate;
  • alăptarea copilului tău este dificilă sau dureroasă.

Cât costă o frenectomie la copii?

Prețul unei intervenții laser pornește de la 500 de lei. Acesta depinde de clinica pe care o alegi. Intervenția durează maxim 15 minute și este lipsită de durere, sangerare si cicatrici.

Intervenția clasică cu bisturiu/ foarfecă pornește de la 250 de lei. Durează aproximativ 20 de minute. După 10 zile de la operație apare o cicatrice, care va dispărea cu timpul. Clinicile private se cam feresc de acest tip de intervenție, deoarece fara sutura riscul de recidive si cicatrici este foarte mare.

Perioada de recuperare după intervenție

 

1.Intervenția chirurgicală clasică cu bisturiu/ foarfecă

Recuperarea pentru bebelușii de până la 9 luni durează doar câteva ore.

După aceea, bebelușul poate fi alăptat din nou. Aceștia încep să mănânce normal iar laptele matern va vindeca rana din guriță mult mai rapid.

Pentru copiii de peste 9 luni, perioada de recuperare poate fi chiar și de o zi.

 

2.Intervenția cu laser

Pentru intervenția cu laser, timpul de recuperare este foarte scurt atat in cazul frenului lingual cat si in cazul frenului labial.

Bebelusul poate fi pus la san imediat, iar copilul mare asteapta doar 1-2 ore masa..

Imediat după aceste intervenții, copilul mare trebuie să respecte anumite reguli:

  • nu trebuie hrănit timp de 1-2 ore;
  • aproximativ 3-4 zile, nu trebuie să mănânce alimente ce îl pot irita (sare, piper sau alte condimente picante);
  • timp de câteva zile, este indicat să-l hrănești cu alimente tip piure;
  • după ce este hrănit, cavitatea bucală trebuie curățată.
  • Copilul mare trebuie sa scoata limba mult (la ceilalti) sau sa fluiere f des in primele 4-5 zile de la interventie.

Sfaturi pentru o frenectomie laser reușită

  1. Alege un medic cu experiență (specializat în astfel de intervenții), care are rezultate deosebite. Îți va oferi multe sfaturi și va efectua o intervenție corectă.
  2. De asemenea, încearcă să alegi un medic prietenos și sociabil pentru a comunica cu copilul tău pe toată durata intervenției.
  3. Sună la diverse clinici și întreabă care este durata intervenției. În general, copiii nu au răbdare și se panichează foarte repede.
  4. Ai grijă să nu implice riscuri. Acest tip de intervenție trebuie să se realizeze ușor și fără probleme. Specialistul ar trebui să își asume tot. Nu trebuie să dea greș.
  5. Alege o clinică care oferă și confort pe durata intervenției. Este foarte important pentru copilul tău deoarece va fi mai relaxat.

 

Dacă vrei pentru copilul tău sanatate, o viață socială activă, lipsită de probleme în pronunțarea cuvintelor, o integrare buna in colectiv, atunci fă rapid o programare pentru intervenția de frenectomie.

Frenectomia laser pentru copii este cea mai bună soluție pentru a-i asigura o viață sănătoasă atât din punct de vedere social, cât și medical.

 

Daca vrei ca bebelusul tau sa se hraneasca bine si sa creasca linistit si fericit, vino la consultatie pentru frenectomie laser.

 

Dr. Amira Bashanfar, medic cu experienta in acest tip de interventii, va poate indruma inca de la consultatie catre cea mai potrivita solutie de rezolvare a problemei, pentru ca dvs si copilul sa fiti linistiti si fara grija.

Pentru mai multe detalii, direct de la medicul specialist, solicita o consultatie la tel. 0744 537 377!

Echipa noastră este aici pentru a vă ajuta cu orice fel de informații!