Aparat Dentar - Ce este, Tipuri, Tratament
Aparatele dentare sunt concepute pentru a îndrepta treptat dinții și a-i realinia într-un model normal de mușcătură, eliminând problemele cauzate de malocluzie.
Ce este un aparat dentar?
Aparat Dentar
Un aparat dentar este un instrument medical ortodontic folosit pentru a corecta poziția dinților, în cazul unei danturi nealiniate corespunzător.
Concret, aparatele dentare sunt concepute pentru a îndrepta treptat dinții și a-i realinia într-un model normal de mușcătură, eliminând problemele cauzate de malocluzie.
La Clinica EXCEDENT, pacienții beneficiază adesea de tratament cu aparat dentar, datorită rezultatele impresionante și prețurilor rezonabile. Aceste tratamente sunt menite să rezolve atât probleme de ordin estetic cât și funcțional.
Tratament cu aparat dentar
Dinții sunt ancorați în țesuturile parodontale (gingii, os alveolar, ligamente etc.), care răspund la presiunea exercitată de aparatul dentar. Aceste țesuturi se comprimă sau se întind, ceea ce înseamnă că, treptat, dinții de vor deplasa în poziția dorită. Apoi, osul maxilarului se adaptează în mod natural la noua poziție a dinților.
Acest tratament neinvaziv nu afectează dinții naturali ai pacientului și ajută totodată la menținerea sănătății orale generale.
Pentru a decide dacă aparatul dentar este indicat pentru tine, ortodonții specialiști din Clinicile EXCEDENT vor începe prin a îți evalua starea generală de sănătate oro-dentara.
Apoi, efectuează o examinare clinică, ce include o scanare digitală a dinților și un examen radiologic.
În cele din urmă, îți vor propune un plan de tratament adaptat situației tale clinice și financiare. Durata tratamentului ortodontic variază în funcție de fiecare pacient, dar, în general, aparatul dentar se poartă pentru o perioadă de la 6 luni la 3 ani.
Principalii factori care determină durata sunt:
- Specificul situației;
- Cât de sănătoși sunt dinții, gingiile și osul de susținere;
- Angajamentul pacientului față de acest proces.
Atunci când beneficiezi de tratament ortodontic la EXCEDENT, se recomandă controale regulate. Acestea asigură faptul că aparatul dentar funcționează în continuare corect și îl ajută pe medic să urmărească tratamentul și să efectueze ajustările necesare.
Tipuri de aparate dentare
Tratamentul ortodontic anomaliilor menționate anterior poate fi făcut cu o varietate de aparate dentare, ce pot fi clasificate în două categorii principale: fixe și mobile.
Aparate dentare invizibile – SPARK Aligner
Cea mai modernă tehnică de tratament ortodontic este reprezentată de alignere și nu folosește bracketuri! Alignerele de tip SPARK utilizează mai multe seturi de gutiere transparente, care se schimbă la 2 săptămâni, îndreptând dinții gradual. Aceste gutiere sunt fabricate folosind o tehnologie computerizată, pornind de la poziția de început a dinților până la cea dorită. Este o metodă foarte fizionomică, aceste gutiere fiind practic invizibile. Durata de purtare a gutierelor SPARK pentru un rezultat optim este de 20-22 ore pe zi.
Află mai multe despre aparatele dentare invizibile SPARK Aligner din pagina dedicată!
Aparate dentare fixe
Aparatele dentare fixe sunt dispozitive ortodontice utilizate pentru corectarea malocluziilor dentare, adică a pozițiilor incorecte ale dinților și maxilarului. Acestea sunt compuse din mai multe elemente fixate permanent pe dinți pe durata tratamentului ortodontic, care nu pot fi îndepărtate de către pacient.
Aparate dentare mobile
Aparatele dentare mobile, cunoscute și sub denumirea de aparate ortodontice detașabile, sunt dispozitive ortodontice care pot fi îndepărtate și reintroduse în gură de către pacient. Acestea sunt folosite pentru a corecta malocluzii ușoare spre moderate și pentru a ghida dezvoltarea corectă a maxilarelor și a dinților la copii.
Aparatele dentare mobile sunt personalizate pentru fiecare pacient și pot fi ajustate pentru a exercita presiunea necesară asupra dinților și maxilarelor în scopul obținerii alinierii dorite. Sunt foarte eficiente în tratamentul unor probleme precum dinții înghesuiți, diastemele (spații între dinți), precum și în corectarea unor probleme de ocluzie și de dezvoltare a maxilarelor.
Avantajele aparatelor dentare mobile includ posibilitatea de îndepărtare pentru curățare, confortul și mai puține restricții alimentare comparativ cu aparatele fixe. Totuși, eficacitatea lor depinde în mare măsură de cooperarea și angajamentul pacientului de a purta aparatul conform indicațiilor ortodontului.
Tratamentul cu aparate dentare mobile poate varia ca durată, în funcție de complexitatea cazului și de obiectivele specifice de tratament.
Cine este un candidat bun pentru purtarea aparatului dentar?
Aparatul dentar îți este recomandat dacă dorești să corectezi imperfecțiunile dentare, păstrându-ți în același timp dinții naturali.
Ești un candidat bun pentru purtarea aparatului dentar dacă:
- Ai dinții nealiniați, înghesuiți, strâmbi, distanțați sau inegali.
- Ai probleme de malocluzie, adică legate de modelul de mușcătură: mușcătură excesivă, mușcătură deschisă, mușcătură inferioară sau mușcătură încrucișată.
- Ai probleme ale maxilarului: maxilar îngust sau nealiniat corespunzător.
În Clinicile EXCEDENT am tratat cu succes mii de pacienți, adulți și copii, ajutându-i să obțină un zâmbet frumos și sănătos.
EXCEDENT – Centru de ortodonție cu experiență
Purtarea unui aparat dentar este o călătorie care necesită o investiție de timp și dedicare. Prin urmare, este recomandat să găsești un centru de încredere în care ortodonții sunt foarte bine pregătiți pentru a facilita acest proces.
De-a lungul timpului, EXCEDENT a ajutat mii de pacienți să dobândească zâmbetul perfect cu ajutorul tratamentului ortodontic cu aparate dentare. Îți oferim:
- Tratament personalizat.
- Rezultate optime și de lungă durată.
- Preț rezonabil.
- Gamă variată de opțiuni din care poți alege.
- Aparate dentare de ultimă generație, inclusiv aparat dentar invizibil.
Pentru informații suplimentare sau pentru a programa o consultație, te rugăm să ne contactezi.
Echipa EXCEDENT este aici pentru a te ajuta să îți recapeți încrederea în tine și să ai zâmbetul la care ai visat întotdeauna! Folosim cele mai noi și mai moderne tehnologii, pentru a-ți oferi cele mai înalte standarde în tratamentul ortodontic cu aparat dentar.
Vino să te convingi!
Cazuri clinice
Galerie foto cu cateva imagini înainte și după tratamentele, realizate în CLINICA STOMATOLOGICĂ EXCEDENT, București.