Măseaua de minte: Detalii despre simptome, tratament și extracție

Cuprins

Măseaua de minte este ultimul molar permanent, ce apare în jurul vârstei de 18-25 de ani.

Cresc în număr de 4 măsele de minte, câte una în fiecare extremitate a maxilarului superior și al mandibulei, provocând adesea inflamații și dureri.

Măselele de minte au rol în masticația, tăierea și fărâmițarea alimentelor, însă în prezent nu își mai justifică prezența la nivelul danturii, rolul lor fiind preluat de ceilalți molari și premolari.

Măselele de minte cresc, de cele mai multe ori, strâmb și cu probleme, deoarece sunt ultimele care erup, iar maxilarul nu mai este destul de încăpător și pentru această pereche de dinți.

În cele ce urmează puteți vedea, detaliat, cum au apărut măselele de minte și dacă mai avem nevoie, astăzi, de ele.

De ce avem măsele de minte?

Relicvă a evoluției, măselele de minte sunt considerate a fi inutile în contemporan.

Acestea erau necesare în trecut pentru că alimentația oamenilor era mult mai diferită de ce consumăm noi astăzi.

Strămoșii noștri, oameni primitivi, aveau o alimentație bazată pe carne crudă, plante cu coajă dură, nuci, țesut lemnos, care necesitau o forță mai mare a dinților pentru a putea fi mărunțite. Astfel, digestia se putea realiza mult mai ușor decât dacă bucățile de carne sau de plante rămâneau întregi.

Cu ajutorul măselelor de minte hrana era bine mestecată, chiar dacă era dură și netratată termic.

Astăzi, alimentația include hrană mai ușor de mestecat, de multe ori preparată termic, astfel devenind mai puțin rigidă și mai ușor de mărunțit.

Măselele de minte nu mai sunt necesare în procesul de digestie al mâncării, iar corpul uman începe să se adapteze acestor schimbări.

Astfel, la aproximativ 25% din populație măselele de minte nu mai erup. La restul populației, măselele de minte încă apar, de cele mai multe ori producând dureri severe.

Corpul uman a considerat că acest tip de molari nu își mai au rostul și de aceea de-a lungul istoriei maxilarul s-a micșorat, lăsând loc doar dinților folositori. Astfel, molarii de minte nu mai au destul loc să crească corect, sunt împiedicați de os sau de gingie să erupă și ajung să încalece măselele aflate lângă ei, producând inflamații.

Există unele persoane ale căror maxilare sunt mai spațioase, iar măselele de minte au destul loc pentru a crește în voie. În acest caz, este posibil ca ele să producă dureri sau disconfort doar atunci când se produce erupția, însă mai apoi problemele dispar, iar molarii de minte rămân pe gingie.

Există persoane care au două, trei, patru sau chiar șase măsele de minte, apariția lor fiind diferită de la om la om.

Care sunt simptomele apariției măselei de minte?

Odată ce măselele de minte încep să erupă, apar dureri, inflamații și disconfort la nivelul gingiei.

Zona se înroșește și devine sensibilă la atingere și poți avea dureri de cap sau o presiune extinsă către urechi, nas și ochi.

Uneori pot exista dificultăți și în deschiderea gurii, din cauză că inflamatia se extinde tot mai mult.

Molarii de minte sau molarii 3, după cum sunt denumiți în stomatologie, produc dureri atunci când cresc în poziții nefiresti.

Pozitionarea molarilor de minte

Molarii de minte se pot poziționa astfel:

  • orizontal – molarii rămân sub nivelul osului și țesutului gingival și împing măselele aflate lângă ei, respectiv molarii 2. Nu pot erupe din cauza osului sau a celorlalți dinți și produc inflamații și resorbtii radiculare ale dintilor pe care ii întâlnesc în cale, din cauza faptului că nu au loc să iasă la suprafață;
  • oblic – la suprafață iese doar o parte a măselei, împingând restul dinților, încălecându-i și înghesuindu-i;
  • vertical – molarii de minte cresc în sus, fără a produce probleme. Există însă posibilitatea de a crește prea aproape de molarii 2, astfel încât să se înghesuie și să apară dureri.

Molarii de minte parțial erupți pot duce la apariția unor infecții ale mucoasei, din cauza faptului că igiena orală este îngreunată. Astfel, periuța de dinți nu poate ajunge în locurile strâmte dintre molarul 2 și molarul 3 care tocmai erupe, iar resturile alimentare și bacteriile vor fi greu de înlăturat de sub „cortina de mucoasa”.

Pot apărea carii si pungi parodontale, dacă cei doi molari sunt prea apropiați și nu se poate curăța zona dintre ei. Dacă molarul 3 crește în altă direcție decât în sus sau înspre molarul 2, atunci poate leza obrajii și limba, producând răni.

Fiind ultimii care cresc, molarii de minte pot schimba poziționarea celorlalți dinți, producând inghesuiri dentare, malpozitii ale celorlalti dinti si tulburari ocluzo-articulare ( dureri articulare, bruxism).

Procesul de masticație sufera schimbări, dinții căpătând o altă poziție și o altă înclinare atunci când măselele de minte cresc și îi împing. Pot fi afectate fizionomia feței, dar și vorbirea, dinții având un rol important în emiterea sunetelor.

La rădăcina măselelor de minte bolnave, netratate, pot apărea chisturi dentare, adică săculeți plini cu lichid care dezvoltă infecții.

Aceștia trebuie îndepărtați pentru a reduce riscul complicațiilor. Dacă chistul este de mărimi mici, se poate trata prin medicamentație specifică.

Măseaua de minte trebuie scoasă?

măseaua de minte trebuie scoasă

Photo by H Shaw on Unsplash.com

Durerea și tumefierea asociate măselelor de minte sunt greu de suportat. Având în vedere complicațiile la care pot duce erupțiile măselelor de minte, recomandarea specialiștilor este ca acestea să fie extrase. Întotdeauna trebuie să ceri părerea unui profesionist, iar procedura trebuie să fie realizată de persoane avizate.

Măseaua de minte este extrasă dacă produce probleme, dureri, dacă nu poate erupe din cauză că este ținută sub os sau dacă afectează ceilalți dinți.

Dacă molarii 3 pot crește corect, fără să afecteze alți dinți, atunci pot fi lăsați să erupă.

Măselele de minte nu trebuie scoase dacă au o poziție corectă, dacă pot fi igienizate ușor atunci când te speli pe dinți și dacă fac bine contact cu ceilalți dinți în timpul masticației. Aceasta situatie este extrem de rara in ziua de azi.

În unele cazuri, măselele de minte trebuie scoase înainte să producă diverse probleme la nivelul dinților, gingiei sau a osului. Această decizie este luată împreună cu medicul stomatolog, care îți va explica de ce metoda extracției este cea mai bună pentru tine.

Prevenția este de cele mai multe ori mai potrivită pentru a evita durerile și afecțiunile ce pot apărea după ce măselele erup.

programeaza te acum la dentist

Cum se tratează complicațiile cauzate de măseaua de minte

Dacă te confrunți cu dureri insuportabile provocate de erupția molarului 3, atunci este timpul să faci o vizită medicului dentist.

Problemele de sănătate, oricât de mici ar părea, trebuie tratate de un specialist care știe ce face și care s-a mai confruntat cu pacienți cu simptomatologie asemănătoare.

Medicul stomatolog te îndrumă spre un tratament eficient și îți oferă cele mai bune metode de a scăpa de dureri, complicații sau alte probleme de sănătate.

Afecțiunile provocate de măseaua de minte se tratează, de cele mai multe ori, prin extracția acesteia.

Maselele de minte corect erupte participa la masticatie cu putin sub 2% din eficienta totala. Asadar nu mai au un rol important în mărunțirea alimentelor, acest proces poate fi dus la bun sfârșit și de restul dinților: canini, incisivi, premolari și molari.

Molarii 3 pot fi extrași fără ca masticația să aibă de suferit. Astfel, dacă măselele de minte nu cresc corect și afectează alți dinți, gingia sau osul, medicul stomatolog îți recomandă extracția dentară, după ce a văzut o radiografie a dinților tăi.

Extractia dentara este printre cele mai comune proceduri stomatologice și se realizează rapid sub anestezie.

Iată care sunt pașii pentru o extracție corectă:

1. Anestezierea gingiei si osului maxilar

Pentru a nu simți durere și presiune atunci când măseaua este scoasă, doctorul îți face anestezie locală sau generală, dacă este un caz mai complex. Anestezia constă în injectarea unei substanțe care să suprime sensibilitatea unei zonei sau a întregului corp.

2. Procedura propriu-zisă

De această parte se ocupă medicul stomatolog și asistentul său, tehnica depinzând de complexitatea cazului. Unele extracții necesită și îndepărtarea osului sau alte proceduri pe care doctorul le consideră necesare.

3. Oprirea sângerării

În urma scoaterii unei măsele zona sângerează și de aceea medicul îți va pune o compresă pe care va trebui să o ții deasupra rănii preț de o ora.

În cazul în care au fost realizata si sutura, va trebui să revii după câteva zile la medic pentru a scoate firele. Dacă medicul a folosit fire care se topesc singure, următoarea vizită la stomatolog va fi abia la controlul de rutină. Acesta se realizează, de obicei, la 3 sau la 6 luni și este important să îl bifezi pentru a fi sigur că sănătatea orală nu este amenințată de carii sau alte afecțiuni dentare produse de molarii de minte.

După extracție, medicul îți poate prescrie o medicamentație specifică, cu antibiotice împotriva dezvoltării bacteriilor și cu analgezice pentru oprirea durerii.

După intervenția chirurgicală pot apărea dureri, intensitatea lor depinzând de complexitatea cazului și de posibilitatea existenței unei infecții sau a unor chisturi la baza rădăcinii molarului.

Recuperarea după extracție poate dura de la 2 până la 4 săptămâni pentru vindecarea țesutului și până la 6 luni pentru vindecarea completă a osului. Totul depinde și de modul în care lucrează organismul fiecăruia în refacerea rănilor.

Cum scapi de durerea provocată de creșterea măselei de minte

Dacă abia au început să apară primele dureri și programarea la dentist este peste câteva zile, poți apela la câteva metode pentru a opri senzația de inflamare și disconfort:

  • clătește-ți gura cu apă călduță cu sare si spala-te pe dinti dupa fiecare masa;
  • ia calmante, la îndrumarea medicului sau farmacistului, cum ar fi paracetamol sau metamizol (algocalmin);
  • pune comprese cu apă rece pe obrazul corespunzător molarului care îți crește;
  • pune un pliculeț de ceai cu mentă infuzat deja într-o cană cu apă. Acesta va acționa ca un anestezic.

Este bine de știut că aceste metode pot doar să amelioreze durerea temporar. Tratarea durerii și a complicațiilor ce pot să apară se face exclusiv la medicul stomatolog, în urma unor investigații care stabilesc cauzele durerii și posibilele soluții de remediere.

ai nevoie de un consult medical la dentist

Tratează-te întotdeauna la timp

Problemele ce țin de sănătatea dinților tind să fie lăsate nerezolvate de o bună parte a oamenilor.

Asta pentru că atunci când apar sângerări, dureri sau inflamații, oamenii nu le tratează cu seriozitate și speră că vor trece de la sine. Totuși, acest scenariu este departe de a fi adevărat.

Chiar dacă la început pare că ai doar o mică problemă, în timp se poate agrava, devenind o boală sau o afecțiune greu de tratat. O sângerare poate veni dintr-o simplă înțepătură cu perii de la periuța de dinți, însă o sângerare constantă poate însemna că ai o infecție sau inflamații osoase.

Atunci când măselele de minte se pregătesc să erupă, sunt însoțite de dureri. Dacă durerile au o intensitate suportabilă și sunt rare, atunci măselele tale sunt norocoasele care cresc corect, fără să deranjeze ceilalți dinți. Dar, dacă durerea persistă și se extinde, si se repeta mai des de o data la 3 luni, cel mai bine este să consulți un medic stomatolog.

Părerea specialistului întotdeauna contează și este singurul mod prin care poți scăpa de afecțiunile pe care le ai. Recomandarea unei extracții este printre cele mai comune proceduri pentru a înlătura durerea și schimbările dentare provocate de măselele de minte.

Extracția este o procedură simplă, anestezia ameliorează durerea, iar după ce rana se vindecă te vei putea bucura din nou de o masticație corectă.

Vizitează constant medicul dentist pentru a preveni pe cât posibil problemele cu dinții.

Starea de iritabilitate pe care o ai atunci când simți durerea de dinți te poate opri din a face activitățile preferate sau din a te bucura de mesele copioase.

Printr-o simplă radiografie, medicul poate vedea dacă starea dinților este optimă și gingia este sănătoasă.

Optează să mergi la medic atunci când întâmpini o problemă și consultă-l ori de câte ori ai nevoie.

Tratamentele nu se iau fără a avea acordul unei persoane specializate, stomatologul știind ce este mai bine pentru sănătatea ta orală.

Măselele de minte pot reprezenta o problemă atunci când nu sunt tratate la timp, dar dacă ești atent la simptome și mergi la medic în timp util, poți sta departe de durere și disconfort.

Extracția te va elibera de inflamație, poziția dinților va fi perfectă, iar gingia nu va mai fi presată și împinsă. Extracția este procedura care rezolvă, în majoritatea cazurilor, afecțiunile legate de creșterea măselelor de minte.

Alege să fii responsabil de sănătatea dinților tăi și mergi la medic ori de câte ori întâmpini o problemă.

Pe lângă asta, ocupă-te atent de igiena orală și ai grijă la alimentele prea calde sau prea reci pentru a-ți proteja dinții și gingiile.

Pentru orice alte detalii va asteptam cu drag la Clinica EXCEDENT.

Tel: 0744 537 377

Articole asemănătoare