Urgentele stomatologice chirurgicale la adultii izolati

Urgentele stomatologice chirurgicale la adultii izolati

In general, dupa o interventie chirurgicala oricat de simpla sau un traumatism, pacientul nu are capacitatea sa retina informatiile transmise de medicul stomatolog si, fie ca le uita sau nu le intelege, pot aparea complicatii locale si generale cum ar fi sangerarea “ care nu se opreste”, durerea, edemul si uneori secretii nazale sero-sangvinolente.

 

Cum opresc sangerarea dupa o interventie chirurgicala? 

 

In primul rand tineti o compresa sterila intre dinti cu presiune moderata 15 min. Apoi o scoateti si numai daca mai este necesar mai puneti inca una pentru 15 min. Usoare firicele de sange sunt normale si vor disparea in ziua urmatoare.  NU clatiti ca sa va simtiti mai curat, deoarece in acest fel mobilizati cheagul de sange si coagularea nu se va produce. Cu cat veti clati mai abundent ca sa va simtiti mai curat, cu arata mai complicata va fi evolutia ulterioara, deoarece primul cheag sangvin format este de cea mai buna calitate si constituie baza vinitoarei vindecari si remineralizari osoase.

 

Cum scap de durere ?

 

Multi pacienti se bucura ca interventia a fost nedureroasa si considera ca nu mai au nevoie de antiinflamatorul si antialgicul recomandat de medic. Este profund gresit!!!

Ca sa nu aveti dureri postoperatorii si edem este esential sa luati 3 zile un antiinflamator constant, din 8/8 ore, pentru a imbunatati reactia locala. In caz contrar vindecarea va fi defectuoasa si puteti avea dureri cu debut la 5 zile postoperator!!. Se recomanda ibuprofen sau paracetamol, eventual Ketorol in cazurile dificile.

 

Edemul postoperator (umflatura) si vanataia

Sunt neplaceri care apar a doua zi si pot fi limitate prin aplicarea unei comprese cu apa rece/ gheata din 15 /15 min cel putin in primele 6 ore postoperator. Cu cat aplicatiile vor fi mai regulate, cu atat edemul va fi mai redus si vanataia posibil sa nu apara. 

Daca totusi s-au instalat a doua zi, continuati aplicarea compreselor cu gheata si suplimentar masati usor cu gel hepathrombin. Administrarea constanta a antiinflamatorului este esentiala pentru reducerea edemului postoperator. 

 

Uneori, dupa extractii de molari sinuzali sau interventii de reconstructie osoasa in sinus, pot aparea secretii nazale usor sangvinolente si senzatie de presiune la nivelul maxilarului. Este foarte important 

  • Sa nu suflati nasul 3 saptamani,
  • Sa nu va aplecati capul,
  • Sa nu faceti efort fizic intens
  • Sa puneti picaturi Vibrocyl in nas si
  • Sa luati Sinutox sau Sinupret pentru imbunatatirea statusului sinuzal timp de 3 saptamani!

 

Cum scot firele de sutura?

 

Se intreaba pacienti care fie locuiesc in alt oras fie nu mai pot ajunge la medic pentru asta. Ideal este sa anunti medicul inaintea interventiei si sa fie facuta sutura cu fire resorbabile, chiar daca acestea deranjeaza mai mult la inceput. 

Firele neresorbabile se largesc dupa 2 saptamani si unele pot cadea pur si simplu, agatate la periaj. Daca acest lucru nu se intampla, firele aflate la indemana pot fi scoase de un membru al familiei ( sotie, sora) cu o forfecuta ascutita si dezinfectata cu betadina sau alcool iodat. Este foarte important sa fie taiate sub nod, pe o singura parte.

Daca firele nu sunt la indemana si nu pot fi trase cu o penseta, este bine sa fie scoase de un medic, in maxim 1 luna de la interventie. 

 

Pentru orice fel de problema aparuta  contactati medicul stomatolog telefonic sau pe whatsapp, cu fotografii. 

 

Asteptam cu drag intrebarile dvs.pe pagina de facebook Clinica EXCEDENT sau pe www.excedent.ro.

 

Dr. Mihaela Magureanu

Clinica EXCEDENT

Tel: 0744537377

Fără comentarii

Postează un comentariu

Echipa noastră este aici pentru a vă ajuta cu orice fel de informații!