Gutiera de Bruxism – Ce este si Cum se Foloseste ??

Clinica Excedent ortondtie invisalign

Gutiera de Bruxism – Ce este si Cum se Foloseste ??

Bruxismul este una dintre cele mai raspandite afectiuni stomatologice in randul tinerilor de azi, iar debutul lui apare din ce in ce mai devreme, pe masura ca factorii de stres din sociatatea moderna se inmultesc.

De la copiii de scoala primara pana la adolescenti,  studenti sau adultii tineri, scrasnitul sau inclestarea dintilor poate fi intalnit sub diferite forme, ziua sau noaptea, cu consecinte dintre cele mai grave asupra dintilor, echilibrului miofunctional si chiar postural.

Contractiile prelungite ale muschilor care au insertii mandibulare pot determina pozitii patologice ale capului si coloanei vertebrale, astfel incat bruxismul poate avea simptome dintre cele mai diverse : dureri dentare, dureri articulare, dureri de cap, dureri musculare, dureri de ceafa si de spate.

Ce este gutiera de bruxism?

Gutiera de bruxism este un dispozitiv medical confectionat in laboratorul de tehnica dentara dupa o amprenta a maxilarului superior luata de medicul dentist. Ea poate fi facuta din folii transparente de poliacetat (0,75 mm) sau acrilat pentru pacientii care scrasnesc dintii, si respectiv din folii de silicon (1- 1,5 mm) pentru cei care inclesteaza dintii in diverse pozitii excentrice.

Cum se foloseste gutiera de bruxism?

Acest dispozitiv se poarta in general in fiecare noapte, dupa periajul dintilor, pana la disparitia conditiilor care au declansat bruxismul, uneori ani la randul, pentru protectia dintilor si relaxarea musculaturii.

In acest fel simptomele  si durerile asociate bruxismului, asa cum au fosr ele descrise anterior, dispar.

Gutiera de bruxism poate fi purtata si in timpul zilei, de exemplu la volan sau cand pacientul desfasoara activitati stresante sau foarte solicitante la birou sau in sesiune si este constient de parafunctiile pe care le are, concentrandu-se pe subiect.

Gutiera de bruxism folosita in scop diagnostic, pentru echilibrarea ocluzala prin slefuire selectiva de catre medicul dentist se poarta continuu cu minim 3 ore inainte de programare, fara a fi scoasa de pe dinti nicio clipa. In acest fel se deconditioneaza engrama masticatorie ( felul in care “creierul stie ca se intalnesc dintii” si medicul poate vedea exact ce contacte defectuoase produc scrasnirea dintilor, care dinti produc blocaje si ce anume trebuie facut pentru ca stresul psihic sa nu se combine cu stresul ocluzal, pentru evitarea fracturilor dentare si a problemelor parodontale.

Gutiera de bruxism poate fi folosita ca suport pentru solutii de remineralizare. Seara, dupa periaj si inainte de culcare pot fi aplicate in gutiera solutii remineralizante de tipul GC Tooth Mousse, GC MI forte, Recaldent si alte asemenea solutii folosite pentru remineralizarea smaltului si reducerea sensibilitatii dentare.

Atentie : numai gutierele din folii dure de poliacetat pot avea indicatii multiple, nu si cele de silicon, care se uzeaza foarte repede si nici nu sunt la fel de igienice.

Cat se foloseste gutiera de bruxism si cand trebuie schimbata?

In general o gutiera de bruxism poate fi folosita minim 3 luni, dar nu mai mult de 2 ani, in functie de gradul de uzura si stres al pacientului. Primele semne de uzura apar in zona distala, la ultimii molari si, cand acolo apar fisuri, perforatii sau semnele ajung pana in zona caninilor sau incisivilor, gutiera trebuie schimbata, pentru ca nu mai asigura protectie purtatorului ei.

Gutiera trebuie schimbata, daca factorii cauzatori de bruxism nu au disparut, stresul psihic este in continuare important sau echilibrarea ocluzala nu s-a facut de catre medicul dentist. In caz contrar pacientul risca sa se confrunte cu aparitia fracturilor coronare si radiculare, fatetelor de abraziune ( tocirea patologica a dintilor ) sau chiar cu mobilizarea dintilor prin parodontopatie, daca suportul parodontal este deja redus prin retractii gingivale sau boli generale coexistente.

Cum se intretine gutiera de bruxism?

In timpul purtarii gutierei pe timpul noptii, dupa o perioada mai lunga putem observa pe ea depuneri minerale, din saliva sau din substantele folosite la remineralizare si neindepartate corespunzator.

Gutiera de bruxism se igienizeaza zilnic cu o periuta speciala, asemenea celei cu care se curata protezele dentare si cu sapun sau crema speciala de proteze, daca depunerile sunt mari. Igienizarea se face dimineata, imediat dupa scoaterea din gura, si apoi se lasa sa se usuce in cutiuta speciala primita de la medicul dentist. Daca se poarta si in timpul zilei, gutiera trebuie tinuta in cutiuta speciala si igienizata dupa fiecare purtare. In acest fel gutiera va fi mereu igienica si placut de purtat.

Gutiera de bruxism poate fi pusa periodic la dezinfectat peste zi in solutii speciale de dezinfectat proteze, mai ales daca este confectionata din acrilat transparent si nu din folie de poliacetat.

Practic gutierele din poliacetat sunt cele mai estetice, mai rezistente, mai igienice si mai confortabil de purtat, efectele lor benefice putand fi observate inca de la primele aplicari.

Pentru rezolvarea cauzelor ocluzale ale bruxismului, se recomanda echilibrarea ocluzala facuta de medicul dentist. In acest fel confortul pacientului va fi maxim.

Pentru consultatii si detalii despre tratamentul bruxismului si orice alte intrebari despre gutiere va invitam la Clinica EXCEDENT. Medicii nostri specialisti va pot da toate explicatiile de care mai aveti nevoie pentru un tratament personalizat.

Programari la tel. 0744537377  si 0745585877.

EXCEDENT
Mihaela Magureanu
Medic Primar Generalist
office@excedent.ro / 0744537377

Medic primar generalist, care iubește și se dedică în totalitate actului medical și nu cunoaște imposibilul. Argint viu împachetat într-un suflet cald, excelența ei a devenit… EXCEDENT.

Fără comentarii

Postează un comentariu

Echipa noastră este aici pentru a vă ajuta cu orice fel de informații!